Magie de doi bani, un roman din seria Femei din cealalta lume de Kelly Armstrong

Femeile din cealalta lume se intorc… la fel de intelingente, de sexy si de supranaturale!

După cum probabil mulţi dintre voi ştiu, registrul narativ e schimbat, personajul principal este, de această dată, Paige Winterbourne, dar ritmul de thriller paranormal rămâne, ţinându-te cu sufletul la gură de la prima până la ultima pagină.

Pentru Paige, o tânără şi încă neexperimentată vrăjitoare, nu este uşor să o călăuzească pe micuţa Savannah, în vârstă de treisprezece ani, pe drumul de iniţiere spre maturitate şi să o apere de toate pericolele care o pândesc. Aceasta din urmă şi-a pierdut nu de mult mama − adeptă a magiei negre −, şi se anunţă a deveni la rândul ei o vrăjitoare de temut. Totul se complică în momentul în care Leah, femeia semi-demon care i-a ucis mama, doreşte custodia lui Savannah. În acţiune intră Sabatul vrăjitoarelor, Străbunele, membrii unei atotputernice Cabale, demoni, creaturi din Cealaltă Lume, dar şi avocatul vrăjitor Lucas Cortez (implicat nu fără oarecare interes, dar mânat de bune intenţii şi atras de farmecele încântătoarei Paige)… personaje suficiente pentru ca iadul să se dezlănţuie pe pământ!
Personaje bine conturate, răsturnări de situaţii, umor, mister, romance şi multă acţiune, într-un univers supranatural pe care Kelley Armstrong ştie atât de bine să-l apropie de lumea reală.
Mai trebuie să vă pun în gardă că personajele din primele 2 volume ale seriei apar doar episodic şi fără o implicare în acţiunea cărţii, deci prezentul volum poate fi citit independent.

Cartea are 480 de pagini, formatul 13 x 20 cm, este cartonată fără supracopertă. Preţul de listă este 39,90 lei, iar la precomandă beneficiaţi de 25% reducere şi transport gratuit.

 

Anunțuri

4 comentarii (+add yours?)

  1. larisaoana
    Sep 29, 2012 @ 09:10:14

    Nu ma atrage prea tare aceasta carte.
    A, da. Mi-am luat Instrumente Mortale #1 si deja o iubesc. Am ajuns la pagina 60, dar nici nu am simtit cand am trecut de toate acele pagini.
    Mi-am cumaprat doar primul, deoarece nu aveam rabdare pana ajungea coletul daca le luam de pe net si pe asta mi l-am cumparat putin mai scump din librarie si mi le voi comanda zilele astea pe urmatoarele 2:D?
    Multumesc de mii de ori ca m-ai facut sa vreau sa citesc aceasta serie. Daca nu o citiam, pierdeam niste carti superbe.

    Răspunde

    • Madalina Andreea
      Sep 29, 2012 @ 09:14:04

      Sincera sa fiu, nici pe mine nu ma atrage Magie de doi bani.
      Ma bucur mult ca-ti plac! Sa ma tii la curent!
      P.S: Dispozitive Infernale este si mai frumoasa! Dar trebuie sa termini mai intai Intrumente Mortale pentru a intelege mai bine actiunea din DI.
      Spor la citit! 🙂

      Răspunde

      • larisaoana
        Sep 29, 2012 @ 09:23:34

        Multumesc! Daca tot imi propui tu (am incredere in recomandarile tale) cel mai probabil o sa incerc DI dupa ce termin aceasta serie:D

  2. Denisa
    Oct 24, 2012 @ 19:17:28

    Lucas…
    A inceput sa imi placa numele asta.Poate il voi folosi intr-o poveste de a mea.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Cafebiblioart

Surviving adulthood one day at a time

Just Books For You

Book is just a free soul

My Mother's Work

Lucruri manuale croșetate din suflet.

Things and Books

Cartile sunt cheia catre fericire

Belle Whittington

Author of Young Adult Sci-Fi Paranormal Novels

Lizzy's Obsessive World...!

Only Romantic and Fantastic Stories! ~Just For You~

Damon's Reading Club

Your favorite characters and your favorite books

THE BLOG HAS MOVED

New link is: vanillamoonblog.com

My Weekly Book

"Sometimes, I love books more than I love people..."

flyintheworld*-* in your world

Sentimente,gînduri și idei.

bianca2b

Jurnalul unei violoniste indragostita de carti

cuddleweather

"These books gave Matilda a hopeful and comforting message: "You are not alone".

Cuddly Books

“Find what you love and let it kill you” - Charles Bukowski

Step into a fantasy world

Cărţile sunt felul oamenilor de a avea aripi ca îngerii.

Niahara's World of Books

“I have always imagined that Paradise will be a kind of library.”

Book Buzz

Despre cărţi, filme şi nu numai!

Lost in a bookshelf

My place to get lost and dream of my own little world

%d blogeri au apreciat asta: